
Duminica, 25 februarie, Fire Club va fi gazda unui show hip-hop marca Hades Events: concertul trupei USM, alaturi de rapperul american Dos Noun, aflat la prima lui vizita in Romania. USM lanseaza un nou material promo - “Ciordeli”, album ce cuprinde 14 piese, atat in limba engleza, cat si in limba romana. Numarul invitatilor de pe album este destul de restrans: MOA, Da Tryfe MC si Dos Noun, trei MC din circuitul underground american.
Originar din Pittsburgh, Pennsylvania, Dos Noun are la activ trei albume, “Paper Animals”, “Compelling” si EP-ul “It can’t be Wrong”, precum si zeci de show-uri incendiare in SUA si Europa. Artistul s-a remarcat drept un foarte bun freestyle-MC si un entertainer desavarsit, fapt observat si de unul dintre veteranii Hip-hop-ului international, DJ Premier.
“Ciordeli” precede primul album oficial USM, “Gangsta Rap”, album planificat sa apara in aceasta vara. Pentru colaborarea cu artistii romani, strofa lui Dos Noun fost inregistrata in timpul turneului european al rapper-ului, intr-un studio din Copenhaga.
Materialul poate fi ascultat pe www.hadesrecords.com/usm si www.myspace.com/usmcrew.














